Cod de Conduită

La fel ca și întreaga comunitate tehnică, echipa și comunitatea QGIS sunt alcătuite dintr-o diversitate de profesioniști și voluntari din întreaga lume, care lucrează la fiecare aspect al misiunii - incluzând mentorat, predare, și punerea în contact a oamenilor.

Diversitatea reprezintă unul dintre uriașele noastre puncte forte, dar ea poate duce, de asemenea, la probleme de comunicare și de nemulțumire. De aceea, cerem tuturor să adere la câteva reguli de bază, atunci când participă în cadrul acestei comunități și al proiectului. Aceste reguli se aplică în mod egal fondatorilor, mentorilor și celor care solicită asistență și îndrumare.

Aceasta nu este o listă exhaustivă a lucrurilor pe care nu le puteți efectua. Mai degrabă, priviți-o în spiritul în care a fost creată - a unui ghid cu rolul de a ne face să câștigăm și noi dar și comunitățile tehnice în care participăm.

Acest cod de conduită se aplică tuturor spațiilor administrate de proiectul QGIS. Acestea includ IRC, listele de discuții, urmărirea problemelor, evenimentele DSF, precum și orice alte forumuri create de echipa proiectului, și pe care comunitatea le folosește pentru comunicare.

Dacă aveți convingerea că cineva a încălcat codul de conduită, vă rugăm să transmiteți un e-mail la psc@qgis.org.

  • Fiți primitori, prietenoși și răbdători

  • Fiți chibzuiți

    Munca dvs. va fi folosită de către alte persoane, iar dumneavoastră veți depinde de munca altora. Orice decizie ați lua, aceasta îi va afecta pe utilizatorii și colegii dvs., așa că ar trebui să luați în considerare și consecințele, în luarea deciziilor. Amintiți-vă că suntem o comunitate la nivel mondial, așa că s-ar putea să nu putem comunica în limba maternă a altcuiva.

  • Fiți respectuoși

    Nu întotdeauna vom fi cu toții de acord, dar dezacordul nu este o scuză pentru un comportament labil și pentru maniere proaste. Fiecare am putea experimenta o oarecare frustrare, mai devreme sau mai târziu, dar nu ne putem permite ca frustrarea să se transforme într-un atac la persoană. Este important să ne amintim că o comunitate în care oamenii se simt inconfortabil sau amenințați nu este una productivă. Membrii comunității QGIS ar trebui să fie respectuoși atunci când interacționează cu alți membri, precum și cu persoane din afara comunității.

  • Fiți atenți la cuvintele pe care le alegeți

    Suntem o comunitate de profesioniști și, de aceea, ne comportăm ca niște profesioniști. Fiți buni cu alții. Nu-i insultați și nu-i denigrați pe ceilalți participanți. Hărțuirea și alte comportamente de excludere nu sunt acceptabile. Acestea includ, dar nu se limitează la:

    • Amenințările cu violența sau limbajul îndreptat împotriva unei alte persoane.

    • Limbajul discriminatoriu și glumele referitoare la sex sau rasă.

    • Postarea materialelor violente sau cu caracter sexual explicit.

    • Postarea (sau amenințarea de a posta) informațiile personale de identificare a altor persoane („doxing”).

    • Insulte personale, mai ales cele care utilizează termeni referitori la sex sau rasă.

    • Atenția sexuală nedorită.

    • Încurajarea sau pledoaria pentru oricare dintre comportamentele de mai sus.

    • Hărțuirea repetată a altora. În general, dacă cineva vă cere să vă opriți, atunci opriți-vă.

  • Când nu suntem de acord, încercați să înțelegeți de ce

    Dezacordurile, atât sociale cât și tehnice, apar tot timpul, iar QGIS nu face excepție. Este important să rezolvați neînțelegerile și punctele de vedere diferite în mod constructiv. Amintiți-vă că suntem diferiți. Puterea QGIS constă în comunitatea sa variată, oamenii provenind dintr-o gamă largă de medii. Diferitele persoane au perspective diferite asupra problemelor. Aflându-vă în imposibilitatea de a înțelege de ce cineva are un anumit punct de vedere, nu înseamnă că ei nu au dreptate. Nu uitați că a greși este omenește, iar blamarea unuia sau altuia nu duce la nici un rezultat, așa că, mai degrabă, oferiți-vă să ajutați la rezolvarea problemelor și învățați din greșeli.

Textul aparține în original proiectului Speak Up! și Codului de conduită Django

Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne contactați la: psc@qgis.org